Despre mine.

 

 

Unul din cele mai dificile sarcini e să spui ceva despre tine. E greu fraților, tare greu, oricum majoritatea dintre noi nu vor spune niciodată lucruri compromițătoare ci doar așa de conveniență, de suprafață ca să-și justifice existența. 

 

De cele mai multe ori când vorbim despre noi, sau suntem nevoiți să scriem ceva despre noi, mereu începem cu etichetele, urăsc etichetele, știți voi, alea dubașe care seamă cu ceva de genu: licențiat în …, terminat facultatea de…, am lucrat la ( aici vin de obicei nume grele, companii cu popularitate, etc… Nu, nu vreu să fac asta, nu vreau să-mi asociez numele cu nici un succes care nu-mi aparține și facultatea pe care am terminat-o într-un final, după multe altele începute și neterminate, nu mă fac câtuși de puțin mai interesant și nici mai demn de încredere.)


Așa că, după mintea mea, cel mai potrivit ar fi să spun că sunt din Turda, un fost oraș industrial, cu multe fabrici care țineau aici multe suflete (acum s-a ales praful de ele). Ce-mi amintesc cel mai bine, e că atunci când eram copil, aveam o bicicletă pegas de culoare verde deschis cu care hoinăream pe străzile orașului. Îmi plăcea când se făcea schimbul de tură la fabrica de sticlă, să mă duc pe strada fabricii și să privesc puzderia aia de oameni care ieșeau și mergeau la muncă. Nu știu câți oameni erau însă erau mulți pentru că la ora 14 când se făcea schimbul ăsta de tură despre care vă scriu, aveam mereu impresia că e începutul unei revoluții. 


În sfârșit, orașul ăsta datează de pe la anul 100-170, atunci când Ptolomeu îi dă denumirea de Potaisa. No să știți că de acolo vine numele de Potaisa ( dacă v-ați intersectat vreodată cu denumirea asta). Eu nu-i cunosc trecutul glorios, dar aici m-am născut și crescut și aici mă întorc mereu că aici îmi sunt rădăcinile și nu pentru că aș avea vreo iubire ascunsă pentru acest oraș. (Cum zicea Diatlov din serialul Cernobîl: Not great, not terible.)


M-am născut aici că așa au dorit părinți mei, nu mă puneți să vă explic procesul de procreere că-l știți cu toți (și dacă dintre voi sunt tinerei și nu știți despre ce vorbesc, lasă că o să știți, numa nu vă grăbiți prea mult să creșteți că e o capcană, nu mă credeți pe cuvânt, vedeți voi). 


Așa, m-am născut în 1985, anul în care era în plină desfășurare proiectul Decrețeii, proiectul ăla dubaș în care Ceaușescu dorea să-și mărească efectivul de oameni peste care să domnească și obliga femeile să facă copii ca să aibă el un popor mare și frumos cu forță de muncă gratis pentru toate proiectele pe care voia să le dezvolte, da despre asta nu mai zicem că, deși a fost executat în ziua de crăciun a lui ’89 poate mă bântuie vreun suflet de securist și poate nu mă odihnesc la noapte, că tare nevoie am de hodină. 


No bun, să revenim, m-am născut în ’85, anul ăla minunat în care Queen se reunește cu Fredy și participă la concertul de pe Wembley, LIVE AID, concert umanitar care avea să doneze toți banii primiți prin donație unei cauze nobile (care cauză? Ei bine aici vă las pe voi să cercetați și vă rog și vă îndemn să vizionați și filmul biografic Bohemian Rhapsody). Tot în anul ăsta avea să fie ținut ultimul spectacol Cenaclul flacăra organizat de celebrul poet Adrian Păunescu. 


An obișnuit în care s-au născut și au murit oameni, mai ales la cutremurul teribil din Mexic, 8,1 pe scara Richter, 9 000 de victime, zeci de mii de răniți și pagube de ordinul miliardelor de pesos. 


Vedeți voi, așa am venit eu pe lume, în ziua de 25 iunie. Nimic spectaculos, doar un pui de om, a început să țipe la maternitatea din Turda în jurul orei 14, într-o zi de marți. Așa că să nu cereți multe de la mine că n-am ce să vă ofer….


Am crescut cum am crescut, în sânul unei familii modeste de muncitori ai socialismului, care voiau să-și întregească familia cu încă un țânc care să le mângâie sufletele de oameni obișnuiți, peste care să-și răsfrângă toată iubirea de care erau capabili. (‘’Not great, not terrible’’). Am crescut și m-am făcut mare, plin de anxietate, nedumerit și dezorientat, ca-n adolescență, dar flămând după cunoaștere și cu o relativă dragoste pentru educație. 
Deci nu, nu sunt un geniu, nu am mari realizări cu care să mă pot lăuda decât cu câteva sute de cărți pe care le-am citit și cu care-mi hrănesc orgoliul ca un becisnic. Cam ăsta sunt eu așa în linii mari și necompromițătoare. Că doar nu mă apuc acum să mă spovedesc cititorului cu toate relele pe care le-am săvârșit, așa că … Sit back, grab a drink and enjoy the ride. 


Hai, salut!

zelist

Trending

Login

Welcome to Typer

Brief and amiable onboarding is the first thing a new user sees in the theme.
Join Typer
Registration is closed.