Da, da, ai citit bine, știu, te gândești că mă contrazic, dar citește mai departe că te lămuresc eu… mereu am vrut să scriu un astfel de articol. Aici în țara lui pește prăjit, mulți sunt considerați incompetenți. Dacă ai schimbat multe locuri de muncă ești sărit tacit din orice schemă de angajare, nu ești consecvent.

AIci nu se pune problema că angajatorul e de căcat. Nu, aici tu ești de vină cu vârf și îndesat. Cred că mulți se regăsesc în povestea asta. Îți depui CV-ul la toate companiile care au poziții vacante, care te interesează, apoi aștepți. Stai liniștit, sunt mulți ca tine care fac exact același lucru, diferența e cine știe să mintă mai frumos. Hai sictir, unealtă de căcat CV-ul. Pe bune, e ca și cum te-ai uita la o poza de acum 3-4 ani și gata ești calificat pentru muncă. CV-ul e doar poate 5-10% din competențele pe care le are un om. Cum poți să zici că dacă are trecut în CV că a fost șef de magazin la Sc. Pimpolius SRL și că a avut responsabilități administrative este competent să ocupe o funcție de sef de departament într-o compănie tip corporație sau într-un magazin mult mai mare gen supermarket cu sute de angajați. Marș de aici!

Nimeni nu verifică pe bune ce ai făcut în trecut, se iau doar după aparențe și după cum areți efectiv. Dacă ai trăsături frumoase fix druga mai verifică cine ești și că defapt SC Pimpolius SRL e defapt un căcat de butic de la colț de stradă cu 2 angajați dintre care unu-i șef pe hârtie, da tot pune marfă la raft și tot dă cu mopul. Dacă ești curat și cinstit în CV și-ți prezinți experiențele-n mod onest efectiv îți tai craca de sub picioare. Asta-i cheia succesului defapt ca să ajungi într-o funcție cheie dintr-o companie mai de doamne ajută. În rest sufletu, stai pe tușă până crăpi. 


Dacă nu ai tărie de caracter și ești un pic mai emotiv sau ai o etică sănătoasă sfârșești să ți se taie de greță și-ți iei lumea-n cap, surescitat până la prăsele, te arunci cu capul înainte și te duci, cu sufletul într-o pungă, în străinătățuri. Ajuns acolo, habar n-ai ce căcat să faci și ești dispus să faci orice. Oricum nimeni nu te știe, nu știe ce ai făcut, pe nimeni nu interesează că ai studi doctorale în psihologie sau sociologie sau orice științe umaniste. Te întreabă simplu: Ce căcat știi să faci? 


Și atuci descoperi că defapt ești nesigur pe tine, că în țară ai avut nenorocul să dai peste oameni toxici care ți-au spus, sau dacă nu ți-au spus te-au făcut să te simți de tot rahatul, mic, nesemnificativ și incompetent. Dar cumva, îți găsești tăria-n suflet și te încurajezi șchiopătând și spui cam ce știi să faci. Apoi angajatorul străin te privește lung, te studiază din cap până-n picioare , vede că stâlcești limba, boborosește ceva și-ți zice, hai la probă. 


Și tu mergi să-ți dai examenul, stresat, stângaci și nesigur pe tine, poate chiar tremurând de frică să nu o dai în bară. Te prezinți la muncă și te apuci să faci ce știi mai bine. Îți dai silința cum o făceai și-n țară, îți faci o cruce și-ți zici fie ce-o fi!Și nici nu observi cum trece o săptămână, că nu te mai gândești la nimic altceva decât la ce ai de făcut. Te abandonezi muncii pe care o ai și cam atât. Da dracu’ de străinez de urmărește, te vede, te studiază și tace. Apoi după o lună îți primești primul salar. Te uiți în portofel și vezi că-ți permiți să-ți iei mâncarea aia eco pe care în țară nu ți-ai fi permis-o. Observi că după ce-ți plătești cheltuielile îți mai rămân bani să ieși și la un film și când se apropie următorul salar îți mai rămân în cont 100-150 de euro. Te minunezi și parcă prinzi curaj. 


Și uite așa trece o jumătate de an și vine șeful la tine și te întreabă dacă tu nu vrei totuși să-ți iei un concediu?Te uiți la el de parcă te-a înjurat. Ți-e frică să-i zici că vrei concediu, că știi din țară că dacă ceri concediu, îți atragi niște priviri răutăcioase. Îi spui totuși că ești ok și că nu e nevoie. 


După un an, acelși sef vine și te bate pe umăr, tresari că te gândești că ai meșterit ceva ce nu era bine, îți scuipi în sân și-ți faci cruce cu limba-n cerul gurii (Doamne dă să nu fie ceva grav!). Se uită omul ăla-n ochii tăi și-ți zice, bă omule, ai muncit destul, du-te acasă și mâine ai o zi liberă de la mine și știi ce, vezi că-n weekend dau o petrecere la mine acasă, nimic special, un barbecue, o bere, un cartof, hai și tu, defapt insist să fii prezent. Plus că am o surpriză pentru tine. Te uiți la el și ți-e frică să respiri, zici că-i un vis și sigur urmează să te trezești. Ajungi acasă și te uiți în tavan întins în pat și te gândești oare ce surpriză are omu ăsta pentru mine….


La petrecere toți colegii sunt prezenți și șeful ia cuvântul și zice : Băi oameni buni de cânt l-am avut pe omu ăsta-n firmă lucrurile au început să meargă bine, muncește cum n-am văzut pe nici unu dintre voi, nici măcar pe mine,  a fost și continuă să fie un exemplu pentru noi toți, se pricepe la de toate și vreau să vă anuț, că de azi înainte o să fie responsabil de noul departament pe care o sa-l deschidem de luni. Tu muțești că nu te aștepți, nu știi cum să te bucuri. Înghiți în sec și te holbezi la ceilalți, nici nu poți să-l refuzi, că doar tocmai te-a anunțat. Te ia de-o parte și-ți spune printre altele că-ți dublează salariul. 


După câteva luni, te duci la bancă să-ți verifici cardul și-ți dai seama că câștigi mai mult decât cheltui și că acum îți permiți să-ți cumperi o mașină decentă și nu un logan amărât sau o mașină la mâna a doua ci una nouă din showroom. Nu-ți vine să crezi, ce contează că nu o iei cu banii jos, dar ai suficient să dai un avans, să-ți și rămână bani pentru chestii neprevăzute și o să ai și o mașină nouă. Nici că se putea mai bine. 


Ajungi în țară cu mașina ta nouă și toată lumea te invidiază, că te-ai ajuns, că cine te crezi, că ești arogant, tu incompetentul de care se plângeau toți. Și atunci constați că defapt nu ai făcut nimic în plus sau în minus. Ci ai prestat același nivel de muncă, cu aceleași abilități ca și înainte, cu aceiași capacitate, sigurul lucru care s-a schimbat a fost șeful. Șeful ăla pe care l-ai avut la locul de muncă, ăla care a știut să te respecte pentru munca ta, ăla care te-a apreciat pentru plus valoarea pe care ai adus-o în compania lui. Ăla s-a schimbat.


Ăla gândea altfel decât angajatorul român. Ăla nu te-a întrebat de ce te-aș angaja pe tine? Ăla ți-a dat pur și simplu o șansă să vadă cum muncești. A riscat cu tine și și-a asumat asta, ai riscat și tu. Angajatorul străin nu te vede ca pe un sclav cum preconizează alții ( știu, știu, te gândești acum, că ce se întâmplă cu ăia care merg în străinătate și li se promite ceva și ajung să trăiască cu totul altceva… păi cine le promite acel ceva? Simplu, o companie ROMÂNEASCA de plasare a forței de muncă în străinătate, care este subcontractată de o firmă de plasare a forței de muncă din țara respectivă, care a fost contactată de departamentul de resurse umane din cadrul companiei în care urmează să lucreze ăia pe care-i deplângem, toate acestea pentru că firma mamă a vrut șă-și externalizeze selecția și recrutarea pentru o categorie de posturi care necesita un volum mult mai amre de muncă și ca să-și reducă costrurile și să nu mai angajeze personal nou pentru treaba respectivă, care însemna timp și bani, a ales varianta asta care era mult mai la îndemână. Așa ajung oamenii ăia în situațiile acelea nefericite, să câștige, prin astfel de artificii, mult mai puțin comparativ cu cât li s-a promis. De ce ? Pentru că toată lumea ciupești ca să-și acopere costurile). 


Pentru că șeful ăla nu te-a văzut niciodată ca pe un individ căruia îi face o favoare că-l angajează, ăla a sperat pentru excat ceea ce ai de făcut, treaba ta și nimic mai mult. Și dacă a văzut că faci mai mult decât îți cere, ai crescut în ochii lui. Te-a atins la salar, te-a bonusat, pentru a-și arăta aprecierea, că ți-ai făcut datoria și încă ceva în plus, la care el nu se aștepta. În țară lucrurile stau altfel, oarecumva e de la sine înțeles că atunci când te angajezi nu o să faci doar ce scrie în fișa postului tău, se așteaptă de la tine să fi o caracatiță care-și extinde tentaculele ca să facă și alte sarcini, iar la ora de final a programului nu se așteaptă nimeni “să rupi ușa” ci să mai stai cel puțin o oră că e rușine să pleci la program. Străinu te trimite acasă, când s-a încheiat programul. 


Așadar, cum am auzit-o de nenumărate ori: “ lasă bă că nu sunt câinii cu colaci în coadă în străinătate”, așa e, nu sunt, acolo trebuie să muncești, punct! Dar acolo când te uiți în portofel nu-ți vine să plângi, să te panichezi că nu-ți ajung banii sau că nu o să te descurci până luna viitoare. Acolo nu ți-e frică să-ți faci un credit că nu ai cu ce să-l plătești și acolo dacă știi să-ți vezi de treabă și să muncești efectiv, nu o să ai teama că dacă spui ce simți o să te dea cineva afară, acolo ești ascultat și ajutat, că vorba aia toți mânâncă o pită de acolo și dacă tu pleci după ce s-au obișnuit cu tine și se pot baza pe tine, o văd ca o pierdere. 


Așa că mai ușurel angajatorule român, fără atâtea pretenții de abilități și cunoștințe când nu ești efectiv înstare să-i oferi angajatului un salariu din care să-și permită la sfârșitul unui an calendaristic să-și ia cel puțiun un amărât de logan și mai scutește-ne, că știm noi prea bine ce înseamnă pachet salarial atractiv…

No Comments
Comments to: Incompetența românului din țară, e un diamant peste hotare!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Attach images - Only PNG, JPG, JPEG and GIF are supported.

zelist

Trending

Login

Welcome to Typer

Brief and amiable onboarding is the first thing a new user sees in the theme.
Join Typer
Registration is closed.