Știu, e măgulitor și greu de ignorat toată aura asta conspirativă care se învârte în jurul unui guvern secret care conduce lumea de după perdea. Nu știu foarte exact de unde au început toate acestea, de unde s-au propagat toate teoriile acestea conspirative? Cine le-a stârnit? N-am nici cea mai vagă idee, însă sunt spectaculoase, de-a dreptul spectaculoase, cu precădere cele care au legătură cu masonii. Am avut și eu odată ocazia să cunosc niște masoni, au avut un stand la târgul de cărți Gaudeamus de la Cluj. Prezentau ceva cărți despre ce înseamnă masoneria și despre logică matematică.Când i-am văzut pentru prima dată (atunci) mi-au lăsat impresia că, mai degrabă arătau ca niște savanți decât ca niște persoane persoane care sa conducă lumea din umbră.

Am intrat în vorbă cu un domn mai învârstă și l-am întrebat direct, că eu mă pricep foarte bine la diplomație, “de ce s-au pus ei să conducă lumea?”, omul, vădit scârbit de întrebarea mea ( probabil nu eram singurul cretin care l-a întrebat asta ), mi-a răspuns așa cu jumătate de gură, ca dacă ar fi condus ei lumea nu stătau ei la stand să-și vândă cărțile ci era în altă parte încheind contracte de milioane de euro. N-am putut să-l contrazic și imediat m-am pierdut prin mulțime.

Dar revenid la linia de subiect pe care am început-o aici, conspirațiile, la nivel mondial, au fost și vor mai fi (unele chiar adevărate, dar nu așa cum le știm noi). Ca și câteva scurte exemple, nu pot să nu mă leg de ameriacani, nu de alta dar sunt o nație foarte populară la nivel mondial și că vrem sau că nu vrem, au cam stabilit niște trend-uri. Aceștia au avut câteva conspirații care într-un final s-au dovedit a fi adevărate. Bineînțeles, cu ajutorul presei, pentru că numai presa știe să-și bage nasul pe unde nu le fierbe oala și să dea planurile peste cap marilor instituții. O conspirație destul de cunoscută la americani, care de altfel s-a și ecranizat, a fost cazul preoților catolici care au abuzat sexual copii ăia de la altar pe care-i prindeau la spovedanie cu capul plecat și hop cu ștremeleagu-n clobanțu zgâmboiului… S-au ascuns ei cât s-au ascuns, da a dat dracu, de cineva a scăpat câte-o vorbă pe ici, câte una pe colea și uite așa s-a prins presa de subiect, ca scaiul de lâna oii. 

Apoi mai era și povestea lui Gary Webb, aia cu statul american, pe care l-a mânat nevoia de îmbogățire să facă comerț de droguri cu Nicaragua și omul ăsta printr-un mecanism jurnalistic numai de el știut, prinde din zbor subiectul și-l dă în vileag. Adevărul ăsta l-a costat moartea pentru că a fost găsit mort în camera lui de hotel, în cadă cu venele tăiate, verdictul final suicid, numa nevastă-sa, biata femeie, vocifera că omul ăsta nu avea cum să se sinucidă așa pentru că avea el o condiție că leșina la vederea sângelui. Așa că, metoda asta nu se prea pupa cu realitatea, așadar totul s-a ascuns sub preș, femeia a rămas văduvă, copii orfani de tată și cetățenii mai orbi, că singurul justițiar care le mai făcea lumină-n întunericul minților lor s-a stins.

Dacă vă vine să credeți sau nu, chiar și noi am avut teoriile noastre conspiraționiste care s-au doveti a fi adevărate. Pe vremea răposatului circula un zvon șoptit pe la colțuti de stradă, (că atunci nu era ca și acum că poți să urlii din toți plămânii ceea ce-ți defechează mintea, atunci dacă te bășeai vreo idee care supăra PCR-ul, o luai pe calea tenebroasă a celulelor obscure de prin beciurile sediilor securității și erai numa la mila lor, dacă mai scăpai de acolo, întreg sau pe bucăți sau niciodată) că pe vremea aia, la noi s-au îmbolnăvit niște copii de sida. Că asistentele care le făceau vaccinurile sezoniere nu sterilizau seringile. Că sistemul nu voia să recunoscă că la noi în România oamenii mai fac sex neprotejat ( că oricum nu se găseau metode de contracepție), așa de distracție și că se mai îmbolnăvesc de boli de astea ciudate cu transmitere sexuală.

Vedeți voi, pe vremea comunismului și la nivelul medicinei din anii 60-90 seringile erau din sticlă, adică nu erau de unică folosință ca și acum, nici acele, așa că acestea se sterilizau prin fierbere, numai că femeile aste nu le mai sterilizaseră și făcuseră injecții unui număr semnificativ de oameni, inclusiv copiilor. Și uite așa se îmbolnăvesc undeva la 13.000 de copii între anii 1988-1992, povestea a fost dezvăluită după căderea blocului comunist de la noi. Așa că, dacă doriți mai multe detalii despre asta poftiți de vă infruptați că google vă dă tot ce vreți. 

Cea mai recentă conspirație de care nu putem să fim mândrii este tocmai povestea de la Colectiv unde mor niște tineri la spitalul de arși, nu pentru că nu ar fi putut supraviețui, ci pentru că, majoritatea dintre ei, au preluat din spitale infecții nosocomiale, deoarece substanțele dezinfectante nu erau conforme, aveau o concentrație de substanțe dezinfectante biocide într-o concentrație mult mai mică decât ceea ce era trecut pe eticheta oficială care însoțea bidoanele măsluite de la Hexipharma. Pfuai ce scandal a fost atunci cu firma asta. Până la urmă patronul a murit într-un grav accident de mașină și până la urmă și stirile despre acest subiect s-au stins și ne mai amintim de eveniment doar o dată pe an la 30 octombrie. Mai multe despre subiect puteți să căutați aici

Așadar, ca să nu divaghez prea mult de la subiect deși m-am dus prin bălării rău de tot, probabil o să urmeze patea a doua, da nu  promit nimc. În sfârșit, ce voiam defapt să punctez și n-am mai făcut-o, e că sunt frumoase teoriile conspirației. Că ne dau așa o perspectivă specială asupra lucrurilor, ne fac să credem că suntem speciali. Că undeva cineva ne minte și discuțiile astea merg așa de bine la o bere. Totul pare să aibă sens, atunci când lucrurile nu se îndreaptă în direcția pe care o dorim, ne agățăm orbește de aceste teorii conspiraționiste, de parcă ar fi laptele și mierea existenței noastre. Ne plac pentru că sunt interzise, pentru că nu fac obiectul unei situații oficiale, pentru că ne place drama și suntem al naibi de înebuniți după mister. Ne plac pentru că atunci când nu avem pe cine da vina, le scoatem la înaintare cum o făcea și Tudor Chirilă în binecunoscutul lui cântec Hotel Cișmigiu: „Americani-s de vină, f..u-i în gură să-i f…t!”. Ce mai, ne ajută să ne eliberăm de propria vină de a nu fi prevăzut și de anu fi intervenit la timp pentru a evita un dezastru. 

Așa că, experianța asta cu covid-19 și acuzațiile astea aruncate de către americani Chinei și viceversa nu fac altceva decât să alimenteze o situație care ar putea escalada foarte ușor într-o altă criză pe care sigur nu ne-am dori-o. Sper, că după toată suferința pe care o s-o lase această pandemie în urmă, să învățăm ceva, să învățăm că teoriile astea ale conspirației nu ne folosesc la nimic. Chiar dacă virusul ăsta ar fi făcut într-un laborator din China de ce ar vrea cineva să-l elibereze în lume?

De ce ar fi făcut-o China chiar pe propriul popor, doar ca să îmbolnăvească alte popoare? Este absurd! Nimeni nu poate să fie atât de viclean încât să producă un virus într-un laborator pentru a face rău unui număr atât de mare de oameni. Eu nu pot să cred într-o astfel de răutate și lipsă de morală. Oamenii care lucrează în laboratoare cu un înalt risc biologic, nu sunt oameni obișnuiți/simplii (de la țară!, cum zicea o fostă colegă de facultate), au o pregătire intensă și au o conduită și-o morală la cele mai înalte standarde, pentru că sunt niște reglementări, teste, protocoale și proceduri prin care aceștia trebuie să treacă pentru a putea lucra în astfel de locuri cu un înalt risc de contaminare. Cum să creadă cineva că oamenii ăștia ar putea elibera un astfel de demon în lume să umble de bezmetic pe unde vrea el. Cu un astfel de patogen nimeni nu ar mai fi în siguranță, nici măcar cei care l-au lăsat pe coviduț liber.

E absurd să credem că cineva ne-ar vrea răul atât de tare încât să elibereze un astfel de patogen care să ne omoare pe toți. E pur și simplu de neconceput, pentru că nu ne omoară doar pe noi, oamenii de rând ci și pe „liderii noștrii”. Acest virus nu ține cont de funcția pe care o ai, de importanța și valoarea ta ca și om și nici cât de frumos ești. El nu face discriminare. Așa că, dacă aveți vreun impuls să credeți că cineva a construit virusul ăsta într-un laborator, nu vă puneți atenția unde trebuie. Acum, în vremurile astea de tensiune și deznădejde, aceste teorii nu fac altceva decât să ne creeze o stare de incertitudine și nesiguranță profundă. Ne provoacă stari de anxitate care ne duc încet spre o panică incontrolabilă.

Nici un guvern ascuns nu conduce nici o lume. Ca dovadă că toată planeta e la izolare și singurii care conduc sunt efectiv oamenii pe care i-am ales, care respectă legile democratice pe care le-au adoptat și noi le-am acceptat. Nu este nici un guvern ascuns care să conducă lumea…

E cazul să ne oprim în a mai răspândii și alimneta aceste teorii ale conspirației. Cel puțin nu acum, după ce va trece valul acesta, atunci putem să ne tragem pe seamă și să ne gândim și să cercetăm dacă a fost sau n-a fost virusul ăsta o armă biologică. Pentru că din izolarea locuințelor noastre nu prea avem foarte multe opțiuni de informare și nu avem acces la laboratorul din Wuhan că-i închis!

No Comments
Comments to: Nebunia conspirației.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Attach images - Only PNG, JPG, JPEG and GIF are supported.

zelist

Trending

Login

Welcome to Typer

Brief and amiable onboarding is the first thing a new user sees in the theme.
Join Typer
Registration is closed.