Eu nu știu cum sunt alții, dar eu, când mă gândesc, îmi vine să-mi scot creierul afară sa-l mângâi cu un par de roși, și să-i strig în lobul occipital;  băăăăă ești prost? Lua-te-ar naiba să te ia că tare mă mai frămânți tu nopțiile nemernicule! Azi noapte mă prind a rumega la o tavă de gânduri care m-au ținut cu ochii prinși în tavan. M-au mai slăbit pe la dimineață când se crăpa de ziuă. 


Degeaba m-am pus eu de cu seară în pat, la ore decente înainte de miezul nopții, că noaptea n-am putut dormii. Insomniile astea încep să mă îngrijoreze și uneori să mă înrgozească de-a dreptul.  Ochii minții s-au pus pe derulat imagini cu de toate. De la politică, până la cum să croșetezi un fular de 2 metrii. PLM, dați-mi pace, vreau să dorm!
Ce-i drept, în toată avalanșa asta,  mi-am amintit și de mine, cel de … cândva de mult!, când viața se scurgea după alte norme. Când viața avea alt ritm și descoperirile cotidiene erau o încântare. O nouă prietenie, o nouă fată în cercul de prieteni, pfuai ce vremuri, ce buze dulci, ce viață liniștită… ce griji minore, ce deliciu… 

Acum ne ducem zilele într-o izolare cruntă, nu avem nici o amintire din această perioadă, mai ales cei care locuiesc singuri. Cum ne vom justifica viața din perioada asta? Nu doar nouă, ci și lumii și cui ne-a cere o explicație…
Cum vom explica această pauză în CV-urile noatre?
Ce ați făcut de la începutul vieții dumneavoastră până acum? 


Ce să-i răspund ființei?


Știți, până acum, ce-i drept, stimabilă creatură, am lipsit din viața mea cu desăvârșire. M-am luat hai hui prin viețile altora și am uitat s-o trăiesc pe a mea, știți dumneavoastră, mi-am amintit că am și eu o viață abia acum când m-au izolat monștrii ăia cu chip de om. N-am știut niciodată ce să mă fac eu cu mine în viața mea. Am lăsat totul în voia sorții, m-am bazat mereu pe Dumnezeu că mi-a scris ceva frumos în viața asta, că deja destinul mi-e scris de el, eu doar mă silesc în fiecare zi să-l trăiesc. Dacă vreți vreo explicație de la mine, n-am să vă dau, întrebați-l pe Dumnezeu, el se pricepe la cuvinte, că doar din gură i-a ieșit tot universul, dăcă știe el ce mi-a scris, bine, dacă nu, aveți curtoazia și nu vă mai hliziți așa la mine.

Apoi ce vă pot spune, pe bune, e că m-am născut cândva, demult, am fost un embriom care s-a transformat în om, da nu așa cum mă vedeți acum. Cândva am fost un țânc într-un covor de iarbă care privea la cer îmaginându-și viitorul, acum sunt un beteag netrebnic care-și numără banii de chirie și de consum. Copilul ăla ce visa la cer socotind cu ochii vreo formă cunoscută, vreun chip sau siluetă de om sau de-animal, s-a dus cu anii. Copilul ăla sper să fie fericit acolo-n iarba deasă de sub nuc, să-l regăsesc cândva, în negura timpului tot acolo contemplând bucuros viața. Eu sunt bolnav de griji și n-am cum să mă mai bucur de lucrurile pe care le-ntâlnesc.


Ați văzut timpul cum s-a scurs? Păcatele mele… și asta omis, mă scuzați, am fost prea ocupat cu respiratul și clipitul…Am vrut să fiu atent dar am ajuns latent, n-am vrut să vă încurc nici pe voi și nici pe mine, dar mi s-a întâmplat, acum lăsați-mă să dorm vă rog, sunt obosit și vreau să mă deștept și eu într-o bună zi….


Noapte bună!

No Comments
Comments to: Noaptea, mintea nu te lasă să dormi!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Attach images - Only PNG, JPG, JPEG and GIF are supported.

zelist

Trending

Login

Welcome to Typer

Brief and amiable onboarding is the first thing a new user sees in the theme.
Join Typer
Registration is closed.